Sclavia, ca institutie sociala, exista din cele mai vechi timpuri, fiind intalnita in numeroase culturi si avand forme variate. Ea nu a fost straina nici societatii iudaice si, dupa cum cunoastem, nici celei crestine. Numeroase referiri – atat din Vechiul, cat si din Noul Testament – la acest fenomen, dau marturie nu doar despre prezenta, ci si despre frecventa sa in sanul societatii respective.
Realitatile istorice au confirmat faptul ca aparitia Crestinismului, Legea cea Noua, cu toate precizarile teologice cu privire la valoarea inestimabila a persoanei umane, considerate libera, unica si irepetabila, nu a putut aduce cu sine abolirea sclaviei. Din contra, timp de secole, vom asista la situatii contradictorii in care nu doar crestini laici, ci si membri ai clerului erau detinatori de sclavi. Acest fenomen regretabil arata pe de-o parte, cat de adanc era inradacinata sclavia, ca realiate “fireasca”, in mentaliatatea omului antic si medieval, iar pe de alta, cat de profund este afectat omul de pacat, atfel incat sa nu poata vedea in aproapele mai mult decat o “unealta”.
Specifica Sfintei Scripturi (in special Noului Testament), este accentuarea robiei nu atat in plan social, cat in plan spiritual-duhovnicesc. In acest sens, Biblia vorbeste omului mai ales despre robia pacatului si eliberarea din aceasta, despre trecerea de la conditia de rob, la cea de fiu al lui Dumnezeu.
Crestini detinatori de sclavi
Faptele Apostolilor prezinta patru marturii de convertire la crestinism a “caselor” unor pagani. In fiecare caz, Sfintul Apostol Petru sau Sfantul Apostol Pavel a intrat in legatura cu “capul” casei. Un vis al lui Corneliu l-a facut sa trimita doi sclavi si un soldat pentru a-l gasi pe Sfantul Petru. Apostolul a hotarat sa boteze intreaga casa cand Duhul Sfant s-a pogorat asupra celor adunati, incluzandu-i foarte probabil si pe sclavi. (Faptele Apostolilor 10:44-48).
Cand Pavel a intalnit-o pe Lidia, Domnul a deschis inima ei, ceea ce a condus nu doar la botezul ei, ci si al intregii case. (Faptele Apostolilor 16:14-15). Probabil multi dintre acestia erau sclavi.
Potrivit Faptelor, Sfintii Petru si Pavel au avut acces in “case” nu prin copii sau sclavi, ci chiar prin stapani. Detinatorii de sclavi au ales botezul nu numai pentru ei insisi, ci si pentru ceilalti care tineau de ei, incluzand, probabil, sclavii adulti ai casei.
Cea mai scurta scriere a Noului Testament, Epistola catre Filimon a Sfantului Apostol Pavel este scrisa avand in vedere problema sclaviei, mai precis, a iertarii care se cuvine a o acorda sclavului care isi paraseste stapanul. Onisim, unul dintre cei 70 de Apostoli ai Mantuitorului, a fost in tinerete rob al lui Filimon, un crestin din orasul Colose. Onisim, gresindu-i acestuia, a fugit la Roma, unde va fi intemnitat alaturi de Sfantul Apostol Pavel. De la “Apostolul neamurilor”, a auzit Onisim Evanghelia mantuirii, si tot de la el, a primit Sfantul Botez. Deoarece Sfantul Apostol Pavel a fost cel care il adusese mai inainte pe Filimon la dreapta credinta, a mijlocit impacarea intre acesta si Onisim. In urma epistolei, Filimon l-a primit pe Onisim ca pe un frate, eliberandu-l de robie.
La cateva secole dupa ce Sfantul Apostol Pavel ii scrisese lui Filimon, sfatuindu-l sa actioneze cu iubire cu privire la fuga robului sau Onisim, un alt detinator de sclavi, de aceasta data cleric, nu a vazut nicio nepotrivire intre statutul sau eclesiastic si identitatea de stapan de sclavi.
Undeva in secolul al IV-lea, un barbat crestin a dat comanda de o zgarda de bronz pentru a fi pusa dupa gatul unuia dintre sclavii sai. Zgarda era insotita de o inscriptie in care se specifica: ”Sunt sclavul Arhidiaconului Felix. Ma tine astfel pentru a nu fugi.” Chiar daca mesajul este scris la personana I de catre un sclav anonim, vocea pe care o auzim nu este cea a sclavului, ci a stapanului. Felix, avertizat de incercarile de evadare anterioare ale sclavului, a comandat aceasta zgarda, atat pentru a-l umili, cat si pentru a-l constrange, considerandu-l, potrivit legii, o proprietate a sa.
Astazi am putea gandi realitatea sclaviei crestine ca oximoronica, iar pe stapanii de sclavi crestini ca fiind ipocriti. Felix nu era preocupat de o asemenea contradictie: zgarda pe care o comandase purta chiar si semnul sfintei cruci.
Sclavia in Imperiul Roman
Intelegerea institutiei sclaviei in timpul perioadei in care Crestinismul a aparut si s-a definit pe sine este necesara, atat pentru intelegerea “discursului robiei” in scrierile crestine, cat si a realitatilor presupuse de sclavie in comunitatile crestine.
O mare varietate de surse atesta prezenta sclaviei in Imperiul Roman, de la acte de vanzare pana la coduri de legi si lucrari literare.
Scrierile crestine contribuie la intelegerea sclaviei in Imperiul Roman din primul secol pana in antichitatea tarzie. De exemplu, discutiile pe seama abandonarii copiilor, o forma post-natala comuna de “planificare familiala”, ca sursa de scalvi in Imperiul Roman este frecvent citata de autori precum Iustin Martirul si Clement al Alexandriei.
Un barbat putea decide in mod legal daca isi asuma sau nu responsabilitatea cresterii unui nou nascut. Copilul putea fi indepartat din casa parinteasca. Multi dintre copii supravietuiau abandonului. Oamenii din oras cunosteau unde erau de obicei parasiti copiii.
In orasele egiptene, copiii erau abandonati la groapa de balegar a orasului. Oricine dorea sa creasca un copil parasit il putea lua de aici. Copiii abandonati erau aproape intotdeauna crescuti ca sclavi. Dovezile cu privire la abandonul copiilor sunt numeroase si variate. Iustin si Clement avertizeaza ca cei care ii parasesc copiii sunt supusi riscului de a comite ulterior un incest, atat timp cat copiii pot fi crescuti ca sclavi in vederea prostitutiei.
Multe personalitati crestine din perioada primara precum Fericitul Augustin, au sustinut continuarea sclaviei in timp ce alti Parinti i se opuneau cu vehementa.
Sclavia in Tarile Romane
Sclavia ca realitate sociala in forme diferite a existat in Crestinism de aproape optsprezece secole. Nici Tarile Romane nu au fost ferite de acest fenomen.
Ne este cunoscuta situatia taranilor iobagi care se inrautateste din secolul al XIV-lea pana in secolul al XVIII-lea si ajunge foarte aproape de sclavie, insa ei nu au fost niciodata sclavi asemenea romilor, adica fara personalitate juridica, facand parte din bunurile stapanului. La venirea romilor, sclavia era deja practicata in principatele romane.
Primele atestari ale prezentei romilor in Tarile Romane constau in documente in care ei sunt listati ca bunuri ale unor manastiri. Interesant este ca romii au fost facuti sclavi in mare parte din cauza ca erau mestesugari priceputi si aveau o mare valoare economica.
In functie de stapan, existau trei categorii de sclavi: domnesti (ai printului sau statului), boieresti (ai boierilor) si manastiresti (ai manastirilor). La inceput, toti sclavii erau domnesti. Ei ajung in posesia manastirilor si boierilor prin donatii sau vanzare.
Un astfel de document ce dateaza de la 15 Mai 1754 aminteste de tiganii ce s-au dat manastirii Stavropoleos:
Prin prezentul meu inscris se adevereste ca intru fericita pomenire a parintelui manastirii (Stavropoleos), care daruise nepotului sau Barbuteanu, fiul lui Kir Nicolau, unchiul meu, un tanar tigan pe nume Dobre, care Dobre tigan fiind in prag de a se insura cu o tiganca a manastirii, m-am tocmit cu unchiul meu kir Nicolau si i-am dat in schimb alt tanar tigan, pe nume Stancul, fiul lui Anton tiganul sa-l foloseasca el si copiii lui atatea zile cat Dumnezeu o sa-i dea, ca singur stapan si nimeni sa nu aibe voie si dreptul de a schimba stapanirea asupra lui, atat strain, de-ai lui sau de la parintii manastirii, intrucat am facut schimbul in dreptate, am luat pe Dobre si am dat in schimb pe Stancul.
Drept care s-a facut prezentul inscris al meu si s-a dat Domniei sale drept dovada si chezasie.
Matei al Ierapolei adevereste
1754, mai 15
(1735, pecete inelara in fum a lui Ioanichie Stavropoleanul)
Odata introdusa economia de piata in anii 1800, sclavii sunt exploatati si mai mult ca inainte; ei sunt vanduti si cumparati in numar mare ca orice marfa si folositi in agricultura si fabrici.
Potrivit Codului penal din Muntenia din 1818 contine articolul “Toti tiganii sunt nascuti robi” si “tiganii fara stapan sunt proprietatea statului”. O marturie a lui Mihail Kogalniceanu din acesta perioada este cutremuratoare: “Pe strazile din Iasi din tineretea mea am vazut fiinte umane cu lanturi la maini si la picioare, altii cu zgarzi de fier la gat. Batai crunte, alte pedepse ca infometarea si legarea deasupra focului […] femei despartite de soti si fiice de parinti oameni […] vanduti ca vitele”
In a patra decada a secolului al XIX-lea, miscarea abolitionista incepe sa atraga din ce in ce mai multi simpatizanti. Intre anii 1843-1855, sclavia a fost abolita; intai sclavii domnesti, apoi cei manastiresti si in cele din urma cei boieresti. S-a estimat ca peste un sfert de milion de sclavi au fost eliberati.
“Robia” in Biserica
Multi dintre noi poate ne-am intrebat de ce exista in Biserica un intreg discurs teologic intemeiat pe “robie”. Dupa cum am constatat, in cuprinsul multor rugaciuni, suntem numiti “robi ai lui Dumnezeu”, dar si “robi pacatului”.
In sens propriu sclavia sau robia presupune anularea libertatii. Sclavul este un om ne-liber. Se intampla acelasi lucru in raport cu Dumnezeu?
Nu ar trebui sa ne simtim contrariati de aceasta conditie, de robi ai lui Dumnezeu, din moment ce Hristos a venit la noi “chip de rob luand”, cum ne spune Sfantul Apostol Pavel. Pentru ca ne iubeste, este gata sa faca orice pentru a castiga dragostea noastra, pentru a fi cu noi. Asa ca El vine la noi ca un strain, ca o sluga si se lipeste de noi. El insusi spune ca nu a venit ca sa fie slujit, ci ca sa slujeasca. El a spalat picioarele lui Petru, El a primit sa fie lovit si rastignit de cei pe care i-a facut, de cei pentru care si dupa care a venit. Insa tot El a inviat morti, si ceea ce este mai mare, a biruit moartea. El este atotputernic.
Parintele Savatie Bastovoi, vorbind despre aceasta pogorare a Lui Hristos, ca rob, la nivelul fiecaruia dintre noi, aminteste: “Dumnezeu vine in intimpinarea noastra. El vine ca un stapan, dar El vine si ca un rob. Si noi iesindu-i in intimpinare, iesim ca niste robi, dar si ca niste stapani. Ca niste robi iesim, pentru ca asa este dragostea, dragostea nu poate decat sa se daruiasca pe sine. Si ca niste stapani pentru ca numai stapanii, numai cei cu demnitate egala isi pot iesi unul in intampinarea altuia.”
Problema noastra este ca devenim robi ai pacatelor si ai lumii in care traim. Exista atatia oameni lipsiti de libertate, de libertatea de a actiona, de libertatea de a vorbi, chiar si de libertatea de a gandi, incat n-ar fi o exagerare daca am spune ca traim intr-o lume de sclavi.
In capitolul 4 al Epistolei catre Galateni, Sfantul Apostol Pavel ne arata “Calea” iesirii din robia acestei lumi, pe Hristos: “1. Cata vreme mostenitorul este copil, nu se deosebeste cu nimic de rob, desi este stapan peste toate; 2. Ci este sub epitropi si iconomi, pana la vremea randuita de tatal sau. 3. Tot asa si noi, cand eram copii, eram robi intelesurilor celor slabe ale lumii; 4. Iar cand a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, 5. Ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea. 6. Si pentru ca sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile noastre, care striga: Avva, Parinte! 7. Astfel dar, nu mai esti rob, ci fiu; iar de esti fiu, esti si mostenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. 8. Dar atunci necunoscand pe Dumnezeu, slujeati celor ce din fire nu sunt dumnezei; 9. Acum insa, dupa ce ati cunoscut pe Dumnezeu, sau mai degraba dupa ce ati fost cunoscuti de Dumnezeu, cum va intoarceti iarasi la intelesurile cele slabe si sarace, carora iarasi voiti sa le slujiti ca inainte?”
De altfel, in capitolul 3 al aceleiasi epistole, Apostolul Neamurilor arata ca Botezul in Hristos ne face partasi conditiei de “fii”: 26. Caci toti sunteti fii ai lui Dumnezeu prin credinta in Hristos Iisus. 27. Caci, cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati imbracat. 28. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus.”
In Biserica, ni se deschide astfel calea catre adevarata libertate, cea dupa Dumnezeu, de care ne bucuram in masura in care renuntam de fapt la falsa libertate, cea dupa lume, supusa pacatului.
In acest sens, crestinul striga din adancul fiintei dupa eliberare implorand, precum Petre Tutea, robia divina: “Robeste-ma Doamne, ca sa fiu liber!”