SCRISOARE PASTORALĂ 2020

SCRISOARE PASTORALĂ 2020

NAȘTEREA DOMNULUI ȘI DUMNEZEULUI SI MÂNTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS

Hristos Se naște! Măriți-L!

Preaiubiți fii duhovnicești în Hristos,

Preacucernici și Preacuvioși Părinți, Venerabili Monahi și Monahii, lubiți Credincioși ai de Dumnezeu păzitei noastre Episcopii,

Dumnezeu Tatăl, Domnul nostru Iisus Hristos și Duhul Sfânt să vă dăruiască har și pace, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

„Cerul si pamantul astazi s-au împreunat,  născându-Se Hristos. Astăzi, Dumnezeu pe pământ a venit și omul la ceruri s-a suit. Astazi este văzut cu trup Cel din fire nevăzut. Pentru aceasta și noi lăudându-L, să-I strigăm. Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pacea pe care ne-a dăruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru, slavă Ție!”

(Stihira de la Litia Vecerniei Mari la sărbătoarea Nașterii Domnului) Preaiubiților în Hristos,

„Și pe pământ pacea pe care ne-a daruit-o nouă venirea Ta, Mântuitorul nostru”.

Trăind sfânta noastră credință creștin ortodoxă, participăm în mod tainic la evenimentele netăgăduite ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, evenimente care ne privesc în mod direct. Multe dintre cântările bisericești încep cu cuvântul „Astăzi”, așa cum ann menționat mai sus: „Astăzi, Dumnezeu pe pământ a venit…” și, tot astăzi „este văzut cu trup Cel dfn fire nevăzut”. Tot așa, în multe colinde populare de Crăciun, auzim aceeaşi frază:

„Astazi s-a născut Hristos” {„Christ our Lord ls born today”). Cu alte cuvinte, suntem prezenți chiar în acest moment în peșteră, privindu-L pe pruncul Hristos care se află în lăța noastră, în iesle! Suntem și noi acolo! Ne aflăm in prezența Sfintei Fecioare Maria, împreună cu dreptul losif și cu ceilalți. „Astăzi” este întotdeauna „prezentul” pentru cei credincioși, în măsura în care evenimentele sărbătorite ne schimbă viețile, însăși existența noastră, acum și pentru totdeauna

Sărbătorind aceste evenimente, avem pacea Lui în viețile noastre.

Sfântul loan Gură de Aur tâlcuiește în felul următor: „Nu te întreba cum, căci unde vrea Dumnezeu se biruiește rândulala firii.                                                     voit, a putut. S-a pogorât, a mântuit…” [Cuvant la Naşterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos]. Nașterea lui Hristos pe pământ, printre noi, are loc astăzi, în timpul nostru, în zilele noastre. Din dragostea Sa nemăsurată pentru noi, Dumnezeu a rânduit aceasta. Sfântul Evanghelist loan ne amintește: „Vedeți cc fel dc iubire ne-a dăruit nouă

Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, și suntem”, iar mai departe spune: „… acum suntem fii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat până acum… noi vom fi asemenea Luî, fiindcă Îl vom vedea cum este” [1 loan 3,1-2].

Sărbătorind aceste evenimente, avem pacea Lui in viețile noastre.

Natura se manifestă în funcție de voia Domnului; însă nouă, Dumnezeu ne extinde o invitație spre a răspunde în mod personal la acest eveniment. Sfântul Leon ce1 Mare ne îndeamnă: „Să ne bucurăm. Căci nu se cuvine să aibă loc întristarea unde este nașterea Vieții, Aceasta, nimicind frica morții, ne-a adus bucuria veșniciei făgaduite” [Omilia I la Nașterea Domnului]. Așadar, tristețea pe care o manifestăm știind că moartea vine la toți, trebuie învinsă de bucuria nașterii lui Hristos printre noi, astăzi, știind, așa cum ne amintește Sfântul Grigorie a1 Romei, că noi „… suntem chemați a fi partași Împărației cerești a lui Dumnezeu… ” [Omilia VIII din Dimineața Nașterii Domnului]

Sàrbătorind aceste evenimente, avem pacea Lui in viețile noastre.

Niciun eveniment uman și nici o catastrofa naturală nu pot diminua sau înlătura pacea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o prin Nașterea lui Hristos, Întruparea Sa, Moartea Sa, Învierea Sa, Înălțarea Sa la ceruri și Cea de-a Doua Venire, atunci când va avea loc judecata finală. Din nou, să luăm aminte la cuvintele Sfântului Leon, care spune: „Trezește-te din somn, omule, sf recunoaște demnitatea naturii tale! Amintește-ți că ești creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu ” [Omilia II, 6. Ziua Nașterii Domnului].

Sărbatorind aceste evenimente, avem pacea Lui in viețile noastre.

Preaiubiților, aveți inima împovărată? Greutățile vieții apasă asupra voastră? Salutați-vă unii pe alții, spunând că „Hristos s-a născut!” Și așteptați răspunsul: „Să Î1 Mărim!” Să nu mergem doar, ci să alergăm spre peșteră! Priviți lumina din iesle și vedeți: „Hristos pruncul se naște astăzi, Mesia pentru a lumina calea, de acum și pâna in veci, este mila Domnului nostru!” Așadar, să-L mărim, cu adevărat! Sfintele Scripturi, Părinții și toți Sfinții ne îndeamnă să ne bucurăm și să ne veselim pentru că „… Dumnezeu S-a coborât pe pămant si omul s-a înălțat

la ceruri”.                                                                                                                          

Hristos Se naște! Măriți-L!

 
 

Mesia este cu noi! Să-L întâmpinăm și să-L primim!

+ NATHANIEL

Arhiepiscop de Detroit

și al Episcopiei Ortodoxe Române din America Biserica Ortodoxă în America