Darurile Învierii Părintele Teofil Părăian

Darul cel mai deosebit, darul care izvorăşte din Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este iertarea păcatelor. Fără iertarea păcatelor, nu pot fi trăite celelalte daruri ale Învierii. Sfântul Evanghelist Ioan, istoriseşte că Domnul Hristos, în cea dintâi zi a Învierii Sale, a suflat peste ucenicii Săi şi a zis: „Luaţi Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”, deci iertarea păcatelor este în legătură cu Învierea. Ştiţi că Sfântul Ioan Gură de Aur, în Cuvântul de la Paşti zice: „Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că iertarea din mormânt a răsărit”, şi asta pentru totdeauna, pentru toată viaţa pământească, pentru cât va fi omul pe pământ, până la sfârşitul lumii, pentru că până la sfârşitul lumii este şi putinţa de a păcătui, este şi darul de a ierta.
Cel dintâi lucru care l-a spus Domnul Hristos după Înviere este cuvântul: „Bucuraţi-vă!”. Un îndemn la bucurie şi un salut, în acelaşi timp. Noi ştim că grecii din vremea aceea (poate şi cei de acum) se salutau cu cuvântul „bucură-te!”. Aşa încât unii au şi tradus cuvântul acesta ca un cuvânt de salut, dar poate fi şi un cuvânt de îndemn la bucurie. Când Domnul Hristos S-a întâlnit cu femeile mironosiţe care se întorceau de la Mormântul gol le-a spus: „Bucuraţi-vă!”. Şi după aceea îndată: „Nu vă temeţi!”. Pentru că ele au intrat într-un fel de temere, le-a cuprins frica şi atunci Domnul Hristos le-a zis: „Nu vă temeţi!”. Bucuraţi-vă şi nu vă temeţi.
Sunt cuvinte spuse femeilor mironosiţe după Înviere, cuvinte din care înţelegem că Domnul Hristos vrea să ne bucurăm şi că din mormântul dătător de viaţă al Mântuitorului izvorăsc bucuria şi curajul, netemerea. Curajul este o virtute creştină, o virtute morală pe care cu toţii voim s-o avem, pentru că numai aşa ne putem manifesta credinţa noastră în Mântuitorul, Care a zis: „Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. Nu din puterea noastră ne bucurăm şi nu numai din puterea noastră ne liniştim, ajungem la netemere, ci cu ajutorul lui Dumnezeu şi mai ales pentru credinţa noastră, câtă o avem, în Mântuitorul care ne ajută. „Toate le pot întru Hristos, cel ce mă întăreşte” scria Sfântul Apostol Pavel creştinilor din Filipi.
Apoi mai avem încă două daruri ale Învierii. Domnul Hristos, după Învierea Sa din morţi, de fiecare data când S-a întâlnit cu ucenicii Săi, le-a zis: „Pace vouă!”. Cuvântul acesta, pace vouă, e un cuvânt de salut al evreilor; evreii se salutau cu shalom – pace. Deci, Domnul Hristos nu numai că i-a salutat pe ucenici cu cuvintele „pace vouă”, ci le-a şi dat pacea. Domnul Hristos spune şi despre bucurie şi despre pace că sunt lucruri pe care El le dă. Înainte de Sfintele Patimi, în cuvântarea de despărţire pe care a reţinut-o în Evanghelia sa Sfântul Evanghelist Ioan, e scris că Domnul Hristos a zis: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă”. Nu daruri cum dă lumea vă dau Eu, ci o să vă dau pace, care-i mai presus de orice, dar prin care şi celelalte lucruri primesc valoare.
Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: „Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea, şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi”. S-au bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul după Înviere, au primit pacea Mântuitorului după Înviere şi astfel s-au împlinit cuvintele Mântuitorului dinainte de Pătimire.
Avem patru daruri ale Învierii: iertarea păcatelor, bucuria, netemerea şi pacea. Şi încă unul, al cincilea – binecuvântarea. Domnul Hristos, după ce şi-a împlinit aici, pe pământ, cele pentru care a venit El, Fiul lui Dumnezeu, S-a înălţat la ceruri binecuvântându-I pe ucenici.
Binecuvântarea este mare lucru; binecuvântarea arată întotdeauna bunăvoinţă, binecuvântarea arată întotdeauna lărgime de suflet. Pentru a primi binecuvântarea trebuie să ducem o viaţă pe care Domnul Hristos s-o poată binecuvânta, o viaţă asemănătoare cu cea a ucenicilor, o viaţă asemănătoare cu cea a Maicii Domnului, pentru că în Tradiţia Bisericii se precizează că şi Maica Domnului a fost la Înălţarea Mântuitorului, aşa cum a fost şi atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli.
Toate aceste ştiindu-le, e bine să ne cercetăm pe noi înşine nu numai dacă facem lucruri care nu se potrivesc cu o viaţă sfântă, ci să ne gândim şi la darurile Învierii: în ce măsură suntem oameni cu bucurie, cu netemere, cu pace, în ce măsură suntem oameni care suntem sub binecuvântarea Domnului nostru Iisus Hristos. Să ne cercetăm dacă suntem oameni care primim iertarea păcatelor, care se dă la Sfânta Spovedanie, împărtăşindu-ne cu dumnezeieştile Taine care şi ele se dau spre iertarea păcatelor, luând parte la slujba Sfântului Maslu, care este tot spre iertarea păcatelor.
Să ştim că, dacă vedem că nu avem bucurie, ceva nu e în regulă; să ştim că, dacă nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i în rânduială. Să ştim că, dacă n-avem curaj, dacă suntem cuprinşi de teamă, ceva e rău în existenţa noastră, pentru că nu suntem în legătură cu Mântuitorul care ne susţine; dacă vedem că lucrurile nu merg aşa cum le doreşte Domnul Hristos, trebuie să schimbăm felul de a gândi, de a lucra, de a acţiona în lumea aceasta.
În această zi de bucurie, care se continuă tot cu zile de bucurie, în această zi de pace, care se continuă cu alte zile care sunt dătătoare de pace, în această zi în care stăm cu sărbătorire în faţa Mântuitorului Înviat, să ne gândim la Domnul Hristos Cel Înălţat şi să ne gândim la Duhul Sfânt, Care şi El este Duhul Sfânt care dă bucurie. Cu viaţa noastră, cu cele agonisite de sufletul nostru, să căutăm să fim oameni care pot da încredere celorlalţi oameni.
A fi cu Domnul Hristos înseamnă a fi sub binecuvântare, a fi sub iertarea păcatelor, a fi în marginile păcii, în marginile bucuriei şi ale netemerii. Dumnezeu să ne ajute!