Schitul Lacu: Așezare geografică.
Schitul Lacu este situat în partea de nord-est a peninsulei Athos, între Turnul Amalfinon și Mănăstirea Sfântul Pavel. Se întinde pe valea Lacu (în greacă Lakkos, care înseamnă „văgăună sălbatică”), care urcă spre pantele vârfului Aton (2033 m). Văgăuna începe de la nivelul mării, având cele mai multe chilii la o altitudine de aproximativ 280 m cu cea mai înaltă chilie – Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – la aproximativ 420 m.
La cea mai înaltă altitudine din schit, Chilia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” – la aproximativ 420 m:
Mai jos aveți o privire de ansamblu de la Schitul Lacu. În fundal, puțin tăiat de marginea de sus a fotografiei este vârful Antiathon. Piscul Athonului este în stânga, în spatele nostru (nu se vede în fotografie).
Pentru o privire de ansamblu a cadrului natural de la Schitul Lacu, puteți să urmăriți videoclipul de mai jos (partea a 2-a):
Schitul Lacu: Istoric
Se cunosc foarte puține informații despre istoria schitului românesc Lacu. Conform tradiției, începând din secolul al X-lea trăiau acolo călugări ce proveneau din mănăstirea veche Amalfinon (una dintre cele trei mănăstiri de pe Muntele Athos ce săvârșeau slujbele religioase după ritul latin), care va fi în curând abandonată și se va ruina după Marea Schismă ce a avut loc în anul 1054 între Biserica Răsăriteană și Biserica Apuseană. În secolul al XIV-lea câțiva călugări sârbi au încercat să revitalizeze acel loc și au împrumutat bani de la Mănăstirea Vatopedu în acest scop, dar nu au reușit să-i mai restituie. Astfel, la sfârșitul secolului al XIV-lea, Mănăstirea Vatopedu a cedat acel teren Mănăstirii Sfântul Pavel în schimbul altor proprietăți.
Unele inscripții din anul 1606 arată că acolo au trăit pentru o perioadă călugări slavi, probabil de origine sârbă. La mijlocul secolului al XVIII-lea au început să vină aici călugări din Moldova; potrivit evidențelor păstrate, cei 30 de monahi ce viețuiau aici în anul 1754 erau de origine moldovenească.
Ieroschimonahul Daniil: organizarea ca schit
În jurul anului 1760 ieromonahul Daniil de la Mănăstirea Neamț a organizat obștea de aici ca schit și a construit o biserică de lemn cu hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie. Slujbele religioase se țin de atunci în limba română. În acea vreme existau în Muntele Athos aproximativ 24 de colibe românești și aproape 100 de pustnici români.
În anul 1821, după începerea Războiului de Independență al Greciei, călugării moldoveni și munteni au încetat să mai vină în Grecia, pe măsură ce situația a devenit tot mai periculoasă, în timp ce călugării bătrâni s-au întors în țara lor de origine sau au murit.
Prima perioadă de înflorire
Începând de prin anii 1830, Schitul Lacu cunoaște o perioadă de înflorire. Au început să vină călugări noi, iar schitul a ajuns să adăpostească până la 90 de călugări în 24 de colibe. Potrivit „Proschinitarului” călugărului Serafim, viețuiau în anul 1843 la schitul Lacu 32 de monahi români originari din mănăstirile Cernica și Căldărușani și existau, în plus, cinci chilii cu paraclise și 16 colibe.
Printre călugării români care au trăit la Schitul Lacu s-a aflat și monahul Alipie, viitorul ieroschimonah Antipa de la Calapodești (1816-1882), ce a sosit aici în anul 1837 și a trăit timp de 15 ani după aspra rânduială athonită, mutându-se apoi la Mănăstirea Esfigmenu. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română și de Biserica Ortodoxă Rusă.
Călugării valahi și moldoveni au primit constant sprijin financiar din partea guvernului lor, trăind acolo în liniște fără a crea probleme politice sau etnice. A fost construită o bisericuță cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” în cimitirul schitului (1849) și o moară de apă (1860).
Biserica schitului era mică, iar comunitatea creștea, astfel că în anul 1898 a început zidirea unei biserici centrale (kiriakon) mai încăpătoare cu hramul Sfântul Dimitrie, pe cheltuiala călugărului Iustin.
Perioada de înflorire în Schitul Lacu: Construirea Kyriakon-ului
Părintele Pimen Vlad povestește:
Cea mai bună perioadă, cea mai înfloritoare a Schitului, din timpurile vechi, a fost prin anul 1900, cam așa ceva. Atunci deja erau formate toate chiliile, erau foarte mulți călugări, în jur de 100 și în perioada aceea s-a construit Biserica Mare așa cum este acuma, a Sf Mare Mc Dimitrie – din piatră cioplită frumos, acoperită deasupra cu piatră cu totul. Chiar se vede scris și la pridvorul care s-a încheiat, s-a adăugat, Bisericii și cu paraclisul de deasupra: la 1904.
În anii acea s-a ridicat Kyriakon-ul. Și nu vă gândiți că s-a ridicat ușor ca acum, când sunt toate condițiile și sunt drumuri, nu! Se spune că se căra tocmai de la Morphonou – este undeva până la mare, vreo 5 km. La deal, cu ce puteau atunci, cu metodele care erau atunci, cu catâri, cărau piatră la deal și reușeau să facă ceva aicea. Iar catapeteasma Bisericii Mari este sculptată în marmură. Să spune că s-au adus meșteri din Italia și au lucrat un an la ea.
Adică a costat foarte mult la timpul acela, dar cu ajutorul Maicii Domnului și al Sf Dimitrie s-a reușit, fiindcă puține biserici din Athos au catapeteasma din marmură sculptată. Și românii noștri, la timpul ăla, cu ajutor din țară, bineînțeles, au reușit să facă lucrul ăsta și biserica – cei care au fost, au văzut – este foarte frumoasă!
Montaj video cu secvențe din interiorul Kyriakon-ului (Bisericii Centrale). Praznicul Înălțării Domnului.
Lucrările de construcție au fost finalizate în anul 1904, când biserica a fost completată cu pridvorul și clopotnița. Clădirea arhondaricului a fost construită cam în aceeași perioadă. Astfel, la începutul secolului al XX-lea exista în jurul bisericii un complex de 24 de chilii, în care trăiau peste 120 de monahi.
Schitul Lacu în perioada comunismului
Criza generată de instalarea comunismului în România care a făcut ca relațiile României cu mănăstirile de la Muntele Athos să fie mult îngreunate, dar și drumul greu accesibil, au făcut ca Schitul Lacu să intre într-o perioadă de declin. Numărul călugărilor a scăzut, iar chiliile au fost părăsite și au început să se ruineze. În anul 1989, când a avut loc căderea comunismului de la putere, aici nu se mai aflau decât vreo doi-trei călugări.
Părintele Pimen își amintește:
Și după aceea a fost perioada aceea a comunismului., care, după cum știm toți, a cam făcut ravagii. În anumite zone, mai tare; Rusia, țările acelea, la noi, sub o formă oarecare. Ei, la fel și în Athos, nemaiputând veni călugări din țară, au murit bătrânii și s-a pustiit. Eu când am venit in 93, aicea era o ruină tot schitul.
Deci toate casele erau ruinate, dărâmate, sau erau aproape, așa pe gata, nu mai aveai ce face. Biserica Mare, ploua prin acoperiș, căzuse tencuiala de pe pereți tot roată și strănile erau putrede, dacă te așezai în ele te duceai jos. Asta era situația schitului în 93. Și după aceea, încetul, cu ajutorul Maicii Domnului, a Sf Mare Mc. Dimitrie, au început să vină părinți, am început să refacem chiliile și fel s-a refăcut și Biserica Mare, după cum o vedeți astăzi. Am vrut să vă spun câteva lucruri despre Schitul Lacu, ca să aveți o idee, pentru că dacă si așa il vedeți în imagine, e o zonă frumoasă aici, o zonă de liniște.
Schitul Lacu: „pustia cea mai dintru adânc”
La mijlocul anilor 1990, când mai rămăsese aici doar un singur călugăr bătrân, s-a reînceput repopularea schitului Lacu cu călugări veniți în principal de la schitul românesc Prodromu, dar și de la mănăstirile din România. Biserica centrală și chiliile au fost treptat reparate, iar drumul prin pădure a fost îmbunătățit. Cu toate acestea, distanța mare de drumul principal face ca pelerinii de la Schitul Lacu să fie puțini.
Părintele Pimen Vlad descrie situația:
În timpurile vechi, era numit „pustia cea mai dintru adânc”. Un fel de Tebaida a Athosului, cum era în Egipt Tebaida, unde erau locul cel mai retras și de liniște. Așa era Schitul Lacu, fiindcă nu avea acces la el nimeni decât de la mare, unde ai vreo 5 km pe jos de urcat. Acum s-a deschis drum, e altceva, dar în timpurile vechi nu exista legătură, era foarte greu de ajuns.
Dacă dorea cineva să ajungă aicea, venea special pentru aici. Chiar când am venit eu, dacă ajungea un om la o săptămână! Și-acela, cine știe cum reușea s-ajungă. Era într-adevăr pustie și liniște. Și liniște este și la ora actuală. Da, dragii mei, astea am vrut să vi le spun despre Schitul Lacu.
Cum arată Schitul Lacu astăzi?
Avem un schit frumos, vedeți acum aproape toate chiliile sunt refăcute, puse pe picioare, suntem cu ajutorul Maicii Domnului 58 de călugări aici în 17 chilii, care încercăm fiecare, după putere, să ne facem datoria. Sunt chiar două chilii la care se face Liturghia zilnic. La chilia noastră „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, cea mai de sus chilie, care cu ajutorul Maicii Domnului avem Liturghia în fiecare zi, de la sfințire, din 2009, de atunci în continuare, și la chilia Buna Vestire, despre care v-am vorbit. Celelalte au liturghii, dar în funcție de situație, după preoți, după cum pot. Dar în astea două sunt permanent Liturghie.
A fost și este locuit de călugări români, având in prezent aproximativ 58 de viețuitori si un număr de 17 chilii construite, iar altele, adevărate ruine, ce așteaptă sa fie reconstruite.
Ce este o Chilie?
Chilia reprezintă o casă cu 8-10 cămăruțe de locuit si dotări (bucătării, sala de mese, cuptor, camere de oaspeți si alte dependințe) in care se afla o bisericuță – paraclis, destinată ca loc de rugăciune zilnică pentru viețuitorii chiliei, închinată sfântului sub ocrotirea căruia se afla chilia de la care își ia denumirea.
Chiliile pot să fie destul de mari, fiecare chilie având un stareț și o conducere proprie sub tutela mănăstirii de care schitul și, implicit, chiliile aparțin.
Conducerea Schitului Lacu, precum și responsabilitățile ce decurg (bunul mers al slujbelor la biserica principală a schitului, primirea pelerinilor etc.), este asumată timp de un an de fiecare chilie, cu rândul. Timp de un an, fiecare stareț de chilie devine „dicheu”, cu alte cuvinte conducătorul administrativ al Schitului. Schimbarea Dicheului se face în fiecare an la data de 8 mai, de ziua Sfântului Ioan Evanghelistul, când starețul chiliei care a condus preda cheile noului stareț al următoarei chilii (fiecare chilie va prelua pe rând această obligație) în prezenta reprezentaților Mănăstirii Sfântului Pavel.
Schitul Lacu: prezentare panoramică
Vizionați pe părintele Pimen Vlad în timp ce prezintă frumusețea impresionată a Schitului Lacu. Pentru a captura imaginile pe marginea cărora vorbește, sfinția sa și-a riscat puțintel viața. De asemenea părintele Pimen vă prezintă și un scurt istoric al schitului.
După videoclip aveți și podcastul acestuia.
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu si a Maicii Domnului, ocrotitoarea Sfântului Munte, s-a reușit definitivarea lucrărilor de anvergură a chiliei „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, precum bisericuța si corpul de chilii unde locuiesc monahii.
Auto-întreținerea
Se cuvine sa mai arătăm că, aceste comunități ale romanilor din Schitul Lacu sunt așezate într-o zonă greu accesibilă vizitatorilor, nu au nici un fel de venit financiar pentru a fi întreținute și aici nu se primesc salarii. Tot ceea ce reușim să realizăm se face, sub ocrotirea Maicii Domnului, cu dania credincioșilor și cu efortul fizic al călugărilor din obștea noastră și din vecinătate.
Așadar, dacă se vor afla binevoitori creștini cu posibilități sa ne sprijine in continuare, noi le mulțumim și rugăm pe Maica Domnului să-i răsplătească cu bunătatea Ei.
Pe cei care nu au posibilitatea să ne ajute financiar, îi rugăm să ne sprijine prin rugaciunea lor.
La rândul nostru, va așteptăm pe toți pentru a va pomeni în rugăciunile noastre zilnice, dar și pentru a va trece în rândul binefăcătorilor și chiar al ctitorilor acestui locaș sfânt.
