Sfântul Tihon, Patriarhul Moscovei şi Apostolul Americii, s-a născut primind numele de Vasia Ivanovici Belavin, pe 19 ianuarie 1865, în familia lui Ioan Belavin, un preot de sat din regiunea Toropeţ a Eparhiei de Pskov. Copilăria şi adolescenţa şi le-a petrecut în sat, în contact direct cu ţăranii şi cu munca lor. Din primii săi ani, a arătat o înclinaţie religioasă, iubire pentru Biserică, precum şi o blândeţe şi umilinţă rar întâlnite.
Când era mic, tatăl său a avut o revelaţie despre fiecare dintre copiii săi. Într-o seară, când el şi cei trei fii ai săi dormeau în pătulul cu fân, s-a trezit brusc şi i-a trezit şi pe ei. Îşi văzuse, în vis, mama care era mutată la Domnul, prezentându-i moartea lui care se apropia şi soarta celor trei fii ai săi. Ea a spus că unul va fi nefericit întreaga sa viaţă, altul va muri de tânăr, în timp ce al treilea, Vasili, va fi un om strălucit. Profeţia femeii s-a dovedit a fi în întregime precisă, cu privire la toţi cei trei fraţi.
Din 1878 până în 1883, Vasili a studiat la Seminarul Teologic din Pskov. Modestul seminarist era delicat şi afectuos. Era înalt de statură. Era îndrăgit de colegii săi şi respectat pentru credinţa lui şi progresul strălucit în studiu şi pregătire, permanent ajutându-şi tovarăşii, care adesea i se adresau cerând explicaţii la cursuri, în special pentru a-i ajuta la întocmirea şi corectarea numeroaselor compuneri. Vasili era numit “Episcop” şi “Patriarh”, de către colegii săi.
În anul 1888, la vârsta de 23 de ani, Vasili Belavin absolvea Academia Teologică Sankt Petersburg, ca laic, şi revenea la Seminarul din Pskov, ca profesor de Teologie Morală şi Dogmatică. Întregul Seminar şi oraşul Pskov îi deveniseră foarte îndrăgite. Ducea o viaţă cumpătată şi în curăţie, iar în 1891, când a împlinit vârsta de 26 de ani, a depus jurămintele monahale. Aproape întregul oraş s-a adunat la slujbă. El s-a angajat în acest nou mod de viaţă, conştient şi deliberat, dorind să se dedice în întregime slujirii Bisericii. Tânărul, blând şi umil, a primit numele de Tihon, în cinstea Sfântului Tihon de Zadonsk.
A fost transferat de la Seminarul din Pskov, la Seminarul Teologic din Kolm, în 1892, şi a fost ridicat la rang de Arhimandrit. Arhimandritul Tihon a fost făcut Episcop de Lublin, pe 19 octombrie 1897, şi s-a întors la Kolm, pentru un an, ca Episcop Vicar al Eparhiei de Kolm. Episcopul Tihon a închinat tot zelul şi energia sa înfiinţării noului vicariat. Prin modul său de a fi, atragător, a câştigat afecţiunea generală nu numai în sânul populaţiei ruse, ci şi al lituanienilor şi polonezilor. Pe 14 septembrie 1898, Episcopul Tihon a fost făcut Episcop al aleutinilor şi Alaskăi. Aflat la cârma Bisericii Ortodoxe din America, Episcopul Tihon a fost lucrător cu zel în via Domnului.
A făcut multe pentru a promova răspândirea Ortodoxiei şi pentru a îmbunătăţii starea întinsei Eparhii. A reorganizat structura eparhială şi, în 1900, i-a schimbat numele: din “Eparhia Aleutienilor şi de Alaska”, în “Eparhia Aleutină şi a Americii de Nord”. Atât clerul cât şi laicii şi-au iubit Arhipăstorul şi l-au ţinut într-un atât de mare respect, încât şi americanii l-au făcut Cetăţean de Onoare al Statelor Unite.
Pe 22 mai 1901, a binecuvântat piatra de temelie a Catedralei Sfântului Nicolae din New York şi a fost, de asemenea, implicat în întemeierea altor biserici. Pe 9 noiembrie 1902, a sfinţit Biserica Sfântului Nicolae din Brooklyn, pentru imigranţii ortodocşi sirieni. Cu două săptămâni mai târziu, târnosea Catedrala Sfântului Nicolae din New York.
În 1905, Misiunea din America a devenit Arhiepiscopie, iar Sfântul Tihon a fost ridicat la rang de Arhiepiscop. Avea doi Episcopi Vicari: pe Episcopul Inochentie (Pusinschi) de Alaska şi pe Sfântul Rafail (Hawaweeny) de Brooklyn, care îl ajutau în administrarea întinsei sale Eparhii cu oameni de diverse etnii. În iunie 1905, Sfântul Tihon a acordat binecuvântarea sa, pentru întemeierea Mânăstirii Sfântul Tihon.
În 1907, a revenit în Rusia şi a fost numit în Yaroslavl, unde a câştigat rapid afecţiunea turmei sale. Oamenii veneau alături de el şi-l îndrăgeau, ca pe un prieten comunicativ şi înţelept. Vorbea pur şi simplu subordonaţilor săi, nerecurgând niciodată la tonul imperativ sau superior. Când trebuia să mustre pe cineva, el o făcea într-o manieră bună, uneori în glumă, ceea ce încuraja persoana să-şi corecteze greşelile.
Când Sfântul Tihon a fost transferat în Lituania, pe 22 decembrie 1913, locuitorii Yaroslav-ului l-a numit Cetăţean de Onoare al oraşului lor. După transferarea sa în Vilnius, a făcut mult în sprijinirea materială a diferitelor instituţii caritabile. Şi acolo, sufletul său generos şi dragostea pentru oameni s-au manifestat clar.
Primul Război Mondial a izbucnit pe când se afla în Vilnius. Nu a cruţat niciun efort în a-i ajuta pe locuitorii săraci ai regiunii Vilnius, care rămăseseră fără un acoperiş deasupra capului, sau fără mijloacele de subzistenţă, ca urmare a războiului cu germanii, cu toţii fugind la Arhipăstorul lor.
După Revoluţia din Februarie şi formarea unui nou Sinod, Sfântul Tihon a devenit unul dintre membrii acestuia. Pe 21 iunie 1917, Congresul Eparhial din Moscova al Clerului şi Laicilor l-a ales ca Episcop al său de frunte. Era un Arhipăstor zelos şi educat, cunoscut chiar şi în afara ţării sale.
Pe 15 august 1917, s-a organizat un Consiliu local la Moscova, iar Arhiepiscopul Tihon a fost ridicat la demnitatea de Mitropolit şi apoi ales Preşedinte al Consiliului. Consiliul avea ca scop refacerea vieţii Bisericii Ortodoxe Ruse pe principiile strict canonice, iar preocuparea sa principală a fost restaurarea Patriarhiei. Membrii Consiliului au selecţionat trei candidaţi, mai apoi urmând să li se arate voia lui Dumnezeu. Membrii Consiliului au ales cei trei candidaţi astfel: pe Arhiepiscopul Antonie de Harkov, cel mai înţelept, pe Arhiepiscopul Arsenie de Novgorod, cel mai strict, şi pe Mitropolitul Tihon al Moscovei, cel mai bun între ierarhii ruşi.
Pe 5 noiembrie, în urma Dumnezeieştii Liturghii şi a unui Paraclis săvârşite în Catedrala Hristos Mântuitorul, un călugăr a extras unul dintre cele trei buletine de vot, din urna care stătea înaintea Icoanei “Vladimir” a Maicii lui Dumnezeu. Mitropolitul Vladimir al Kievului a anunţat că Mitropolitul Tihon este noul ales Patriarh. Sfântul Tihon nu s-a schimbat, după ce a devenit Primatul Bisericii Ortodoxe Ruse. Acceptănd voinţa Consiliului, Patriarhul Tihon a făcut referire la Profetul Iezechiel forţat să mănânce acea hârtie pe care stătea scris: “plângere, tânguire şi jale” (Iezechiel 2, 10). El a prezis că slujirea lui va fi plină de suferinţă şi de lacrimi, dar cu toată suferinţa, a rămas aceeaşi persoană accesibilă, simplă şi amabilă.
Toţi cei care îl întâlneau pe Sfântul Tihon erau surprinşi de deschiderea, de simplitatea şi modestia lui. Dispoziţia lui blândă nu l-a împiedicat să-şi manifeste fermitatea în chestiuni bisericeşti, în special atunci când trebuia să apere Biserica de duşmanii ei. A avut de purtat o cruce foarte grea. A trebuit să administreze şi să îndrume Biserica, într-o perioadă de vârf a dezorganizării ei generale, fără organe administrative auxiliare, în condiţia unor schisme interne şi răsturnări, ale diferiţilor adepţi ai Bisericii Vii, renovaţionişti şi autocefalişti.
Situaţia a mai fost complicată şi de circumstanţele externe: schimbarea sistemului politic, prin aderarea la un regim de putere fără de Dumnezeu, foametea şi războiul civil. Acesta era un moment în care proprietatea Bisericii a fost confiscată, când clerul era supus cercetărilor şi persecuţiilor în instanţă, iar Biserica lui Hristos suferea represalii. Ştirile despre astfel de lucruri ajungeau la Patriarh, din toate marginile Rusiei. Autoritatea lui extrem de ridicată, din punct de vedere moral şi religios, l-a ajutat să unească turma împrăştiată şi înfricoşată. Într-un moment crucial pentru Biserică, numele său nepătat era far strălucitor care arăta calea spre Adevărul Ortodoxiei. În mesajele sale, el chema oamenii să împlinească poruncile lui Hristos şi să ajungă să renască duhovniceşte prin pocăinţă. Viaţa lui fără cusur a fost un exemplu pentru toţi.
Pentru a salva mii de vieţi şi pentru a îmbunătăţi poziţia generală a Bisericii, Patriarhul a luat măsuri, îndemnându-i pe clerici să nu facă declaraţii pur politice. La 25 septembrie 1919, când războiul civil era în toi, a emis un mesaj către clerici, îndemnându-i să se distanţeze de lupta politică.
Vara anului 1921 a adus o foamete cruntă în regiunea Volga. În august, Patriarhul Tihon a emis un mesaj catre poporul rus şi popoarele lumii, chemând la ajutorarea victimelor foametei. El a acordat binecuvântarea sa, pentru donarea voluntară de valori bisericeşti care nu erau folosite în mod direct în slujirea liturgică. Cu toate acestea, la 23 februarie 1922, Comitetul Executiv Central al Întregii Rusii a publicat un decret care făcea ca toate valorile să fie supuse confiscării.
Potrivit celui de-al 73-lea Canon Apostolic, astfel de acţiuni erau considerate sacrilegiu, iar Patriarhul nu a putut aproba o astfel de confiscare totală, mai ales că mulţi se îndoiau de faptul că obiectele de valoare ar fi fost utilizate pentru combaterea foametei. Această confiscare forţată a stârnit indignarea populară, pretutindeni. Aproape zece mii de credincioşi au fost împuşcaţi. Mesajul Patriarhului a fost privit ca sabotaj, pentru care a fost întemniţat, din aprilie 1922 până în iunie 1923.
Sanctitatea Sa, Patriarhul Tihon, a făcut multe în numele Bisericii Ortodoxe Ruse, în vremea crucială a aşa-numitei Schisme Renovaţioniste. El a demonstrat că este un slujitor credincios şi susţinător al principiilor neatinse ale adevăratei Biserici Ortodoxe. El a fost întruchiparea vie a Ortodoxiei, lucru recunoscut inconştient chiar şi de duşmanii Bisericii, care îi numeau pe membrii ei “tihoniţi”.
Când preoţii şi ierarhii renovaţionişti s-au pocăit şi au revenit în Biserică, ei au dat de blândeţea şi dragostea Sfântului Tihon. Acest lucru, totuşi, nu a însemnat vreo abatere de la politica sa strict ortodoxă.
“Vă rog să mă credeţi, că nu voi ajunge la acorduri şi nu voi face concesii care să poată duce cumva la pierderea purităţii şi puterii Ortodoxiei”, spunea Patriarhul, în 1924.
Fiind un păstor bun, care s-a dedicat în întregime cauzei Bisericii, el a chemat clerul să facă acelaşi lucru:
“Dedicaţi toată energia voastră predicării Cuvântului lui Dumnezeu şi Adevărului lui Hristos, mai ales astăzi, când necredinţa şi ateismul se fac auzite puternic atacând Biserica lui Hristos. Fie ca Dumnezeul Păcii şi Al Iubirii să fie cu voi, cu toţi!”.
Îi era extrem de dureros şi de greu inimii iubitoare a Patriarhului, să audă si să îndure toate nenorocirile Bisericii. Răsturnările din interior şi din afara Bisericii, Schisma Renovaţionistă, lucrarea sa de Primat, preocuparea pentru organizarea şi liniştea vieţii bisericeşti, nopţile fără somn şi gândurile grele, detenţia lui care a durat mai mult de un an, bătăile nelegiuite din partea vrăjmaşilor săi şi reproşurile neîncetate, uneori chiar din partea ortodocşilor, s-au adunat subminând puterea şi sănătatea sa.
În 1924, Patriarhul Tihon a început să se simtă rău. El stătea în spital, însă în zilele de Duminică şi la sărbători putea merge să slujească. Duminică, 5 aprilie 1925, a slujit ultima Sfântă Liturghie, mutându-se la Domnul cu două zile mai târziu. Pe 7 aprilie 1925, Patriarhul îl primise pe Mitropolitul Petru şi a avut o lungă discuţie cu el. Seara, Patriarhul adormise puţin, apoi s-a trezit şi a întrebat ce oră era. I s-a spus că era 23:45. El a făcut semnul crucii de două ori şi a zis: “Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie”. Nu a mai reuşit să facă şi o a treia cruce.
Aproape un milion de oameni a venit să-şi ia rămas bun de la Patriarh. Catedrala mare a Mânăstirii Donskoy din Moscova nu a putut primi mulţimea, care depăşea proprietatea mânăstirii, pe străzile şi în intersecţiile alăturate. Sfântul Tihon, al unsprezecelea Patriarh al Moscovei, fusese Primat al Bisericii Ruse timp de şapte ani şi jumătate.
Ar fi dificil să ne imaginăm Biserica Ortodoxă Rusă fără Patriarhul Tihon în acei ani. El a făcut atât de mult pentru Biserică şi pentru întărirea credinţei, în acei ani dificili, de încercări. Poate că propriile sale cuvinte însumează cel mai bine viaţa lui:
“Dumnezeu să ne înveţe, pe fiecare dintre noi, să ne străduim pentru adevărul Său şi pentru binele Sfintei Biserici, şi nu pentru propriul nostru bine”.
Sfântul Tihon mai este, de asemenea, cinstit şi pe 9 octombrie (26 septembrie, după calendarul vechi Iulian, ziua canonizării sale); 5 octombrie (Soborul Tuturor Sfinţilor din Moscova); 5 noiembrie (alegerea sa pe Tronul Patriarhal); 7 februarie (25 ianuarie, după Calendarul vechi Iulian / Soborul Noilor Martiri şi Mărturisitori ai Rusiei, dacă pică Duminica, iar dacă nu, atunci în cea mai apropiată Duminică până în 27 ianuarie); şi pe 22 februarie (Aflarea Sfintelor sale Moaşte).
*********
/ spre slava lui Dumnezeu – traducere, adaptare şi adăugire Lăcaşuri Ortodoxe – 2023