Pe 8 noiembrie sunt praznuiti Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, impreuna cu soborul tuturor puterilor ceresti. Astfel, ziua de 8 noiembrie este inchinata tuturor cetelor netrupesti.
Sarbatoarea de pe 8 noiembrie a fost la inceput doar o praznuire a Sfantului Arhanghel Mihail. Mai tarziu a fost cinstit impreuna cu el si Sfantul Arhanghel Gavriil, ca in cele din urma sa devina o zi de cinstire a tuturor cetelor ceresti.
Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil si Varahil, insa cei mai cunoscuti sunt Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil. Avand in vedere ca numele celor doi Arhangheli se termina cu forma prescurtata a numelui lui Dumnezeu El (Elohim) (Il in limba greaca), putem afirma ca ei sunt implinitori ai voii lui Dumnezeu. Asadar, cei care nu cinstesc pe Sfintii Ingeri nu cinstesc nici puterea lui Dumnezeu care se manifesta prin ei.
Numele Sfantului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El in limba ebraica, inseamna cine este ca Dumnezeu? (mi=cine, cha=ca, El=Dumnezeu), iar numele Sfantului Arhanghel Gavriil, Gabriel in limba ebraica, inseamna Dumnezeu este puterea mea. Mihail este chipul dreptatii dumnezeiesti, iar Gavriil al milei divine. Arhanghelul Mihail impune in lume dreptatea impotriva nedreptatii, pedepseste pe cei care incalca voia lui Dumnezeu si savarsesc nedreptatea si pazeste pe cei care sunt drepti. Sfantul Gavriil este arhanghelul bucuriei, al blandetii si milei dumnezeiesti, al bunelor vestiri.
Arganghelul Mihail este cel care a pus capat caderii ingerilor rai prin cuvintele: “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte”, cuvinte pe care noi le repetam tot timpul in cadrul Sfintei Liturghii: “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte, Sfanta Jertfa in pace a o adduce”. Este cel care distrus cetatile Sodoma si Gomora si l-a salvat pe Lot impreuna cu familia sa de la moarte. A calauzit poporul evreu cand a iesit din robia egipteana. L-a intarit pe Iosua, fiul lui Navi, inainte de inceperea cuceririi Canaanului si potrivit Apocalipsei, el va aduce biruinta finala asupra diavolului si a slujitorilor lui. Exista traditia potrivit careia, Mihail I s-a descoperit Sfantului Constantin cel Mare si i-a aratat pe cer semnul sfintei cruci spunandu-i: “Prin acest semn vei invinge!”.
Arhanghelul Gavriil
Arhanghelul Gavriil este cel care a vestit nasterea prorocilor si a
dreptilor lui Dumnezeu, dar si intruparea si nasterea Fiului lui
Dumnezeu din Sfanta Fecioara Maria. Este cel care i-a talcuit vedenia
lui Daniil (Daniel, 8, 16). Potrivit Traditiei, el este cel care a
pravalit piatra de la usa mormantului si a sezut deasupra ei, cand
Domnul a inviat si a vestit pentru prima data Mironositelor ca Hristos a
inviat.
In Canonul de rugaciune catre toate puterile ceresti si toti sfintii, noi Ii cerem lui Dumnezeu: „Inconjoara-ne cu Sfintii Tai Ingeri ca, prin mijlocirea lor fiind paziti si povatuiti, sa ajungem la unirea credintei si la cunoasterea slavei Tale neapropiate“.
Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Mihail
Sfinte si mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintai
intre ingeri stai dinaintea Treimii celei negraite, sprijinul si
pazitorul neamului omenesc, care ai zdrobit in Ceruri cu ostile tale
capul prea-trufasului diavol si rusinezi pururea pe pamant rautatea si
viclenia lui, la tine alergam cu credinta si ne rugam tie cu dragoste:
fii pavaza nestricata si coif tare Sfintei Biserici si neamului nostru
dreptcredincios, pazindu-ne cu spada ta purtatoare de fulgere de toti
vrajmasii vazuti si nevazuti.
Nu ne lasa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fara ajutorul si ocrotirea ta, pe cei ce laudam astazi sfantul tau nume. Iata ca, desi mult gresiti suntem, nu voim sa pierim intru faradelegile noastre, ci sa ne intoarcem la Domnul, ca sa ne calauzeasca spre lucruri bune. Lumineaza mintile noastre cu lumina fetei lui Dumnezeu, care straluceste totdeauna pe fruntea ta ca un fulger la aratare, ca sa putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, buna si desavarsita, in ceea ce ne priveste, si sa cunoastem toate cate se cuvine noua sa le facem si cate sa le trecem cu vederea si sa le parasim. Intareste-ne cu harul Domnului vointa slaba si dorirea lipsita de vlaga, ca intarindu-ne in legea Domnului, sa incetam a ne mai primejdui cu cugetele pamantesti si cu poftele trupesti, aplecandu-ne, dupa asemanarea copiilor lipsiti de minte, catre frumusetile degraba pieritoare ale lumii acesteia si uitand in chip nesabuit cele vesnice si ceresti de dragul celor stricacioase si pamantesti.
Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevaratei pocainte, intristarea cea nefatarnica dupa Dumnezeu si zdrobirea pentru pacatele noastre, ca zilele ce ne-au mai ramas din aceasta viata trecatoare sa le cheltuim nu spre placerea simturilor si hranirea patimilor noastre, ci intru indreptarea cu lacrimi de credinta si zdrobire a inimii, cu nevointele curatiei si cu bineplacutele fapte ale milostivirii.
Iar cand se va apropia ceasul sfarsitului nostru, al slobozirii din legaturile acestui trup pieritor, nu ne lasa pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fara de aparare impotriva duhurilor rautatii care sunt in vazduhuri si obisnuiesc a impiedica urcusul sufletului omenesc la cele de Sus, ca paziti fiind prin tine, fara mpiedicare sa ajungem in salasurile prea-slavite ale Raiului, unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, ci viata fara de sfarsit.
Si invrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nostru Domn si Stapan, si cazand cu lacrimi la picioarele Lui, cuprinsi de bucurie si umilin a sa strigam: slava Tie, Preaiubitul nostru Mantuitor, Care pentru preamulta dragoste pe care o ai fata de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimite pe ingerii Tai ca sa slujeasca mantuirii noastre! Amin!
Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Gavriil
O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desavarsit lucratorule, care cu numele si
cu fapta marturisesti puterea Celui-Preainalt, catre putinatatea
omeneasca apleaca-te cu ingaduinta, si vegheaza-ne in ceasul rugaciunii
noastre, si calauzeste-ne spre implinirea a toata dreptatea, cu multimea
harurilor anume incredintate tie, ca noi in puternicul tau ajutor
cutezam a nadajdui si ascultatoarei tale slujiri urmatori nazuim a ne
face. Tu pe oameni cercetandu-i din neam in neam, cu bunele si cu relele
noastre ne stii; de aceea te rugam sa fii rabdator cu nedesavarsirile
noastre, sprijinindu-ne ca de rele sa ne lepadam, iar intru cele bune sa
sporim, caci de indreptarea omului scris este ca si ingerii se bucura.
Deci pricina de bucurie inlesneste-ne sa fim Puterilor ceresti celor
fara de trup, peste care Dumnezeu fruntas te-a randuit, Voievod intre
Voievozii cei de sus. Fii bucuria noastra si invredniceste-ne sa fim
bucuria ta, ca intru Domnul bucuriei duhovniceste sa ne veselim. Rugaciunile
noastre du-le la Dumnezeu cu iutimea aripilor tale si de vestirea ta
mantuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nadajduim
cu ravna duhului sa biruim neputintele cele trupesti si ingerilor
asemanatori sa ne facem, ca dimpreuna cu ostirile ceresti si cu cetele
dreptilor, spre imparatia luminii celei neinserate catand, din tot
sufletul si cu tot cugetul nostru sa aducem multamita, lauda si
inchinaciune Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimea cea de-o-fiinta
si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!